Cândva eram grânarul Europei, acum importăm roșii și bulion de zeci de milioane de euro. Deficit comercial record în cazul conservelor
România se confruntă cu un dezechilibru structural grav în sectorul conservelor, înregistrând un deficit comercial record, în pofida creșterii exporturilor. Potrivit unei analize realizate de G4Food.ro și studiului recent al ASE, balanța comercială la capitolul conserve s-a deteriorat constant în ultimul deceniu, ajungând aproape de pragul de jumătate de miliard de euro.
România importă bulion și conserve de roșii de peste 61 de milioane de euro: deficitul agroalimentar aproape de jumătate de miliard
În ultimii 10 ani, deficitul comercial la conserve a crescut de aproape 4,5 ori, de la 108,2 milioane euro în 2013 la 480,3 milioane euro în 2024. Importurile au accelerat mult mai rapid decât exporturile, ajungând de la 135,4 milioane euro la 591,2 milioane euro. Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi a rămas constant scăzut, între 18 și 20%, coborând la 18,7% în 2024. Practic, România importă de peste cinci ori mai multe conserve decât exportă.
Ultimii trei ani au accentuat dezechilibrul: deficitul a crescut cu peste 40% față de 2021, depășind pentru prima dată 400 milioane euro în 2023 și atingând 480 milioane euro în 2024. Principalele categorii de produse importate includ conserve de legume – porumb, mazăre, ciuperci, fasole și paste de tomate –, conserve de pește – sardine, ton și macrou – și conserve de fructe, precum compoturi și fructe în sirop.
Tomatele procesate reprezintă un capitol cu impact major asupra deficitului: România a importat bulion și suc de roșii în valoare de 61,3 milioane euro în 2024, de 3,7 ori mai mult decât în 2013. Tomatele constituie astfel aproximativ 25–30% din deficitul total al legumelor procesate. Deși producția de tomate proaspete este semnificativă, acestea sunt în mare parte consumate intern sau vândute ca materie primă, fără integrare în lanțurile industriale de procesare. Lipsa tehnologiilor moderne de conservare și ambalare menține sectorul local la scară mică, iar piața este alimentată preponderent din import.
Un deficit uriaș se înregistrează și la ciuperci și trufe conservate ce sunt importate în România
Probleme similare se înregistrează și la ciuperci și trufe conservate: deficitul a crescut de la 4,35 milioane euro în 2013 la 14,89 milioane euro în 2024, cu fluctuații semnificative de la an la an. Studiul ASE subliniază că problema nu este lipsa capacității industriale, ci oferta insuficientă și fragmentată de materie primă autohtonă.
România dispune de terenuri fertile și condiții climatice favorabile, dar producția de bază nu este corelată cu cerințele industriei de procesare. Fragmentarea exploatațiilor, lipsa contractelor pe termen lung și orientarea fermierilor către culturi mai ușor de gestionat creează un decalaj structural. În plus, costurile ridicate cu utilitățile, forța de muncă și materia primă agravează situația.
Fără dezvoltarea structurilor asociative, contracte multianuale și investiții în tehnologie, deficitul comercial în sectorul conservelor, deja aproape de 500 milioane euro, riscă să devină o constantă structurală a agro-industriei românești, afectând competitivitatea și independența alimentară a țării.
9 Comentarii