Când vine PRIMĂVARA la Cluj. VEZI ESTIMAREA meteorologilor

 

Valul de frig, care va ”îngheța” Clujul în următoarele zile, vine din nordul Europei și va afecta zona de nord a României, în următoarele 10 zile.  

 

Specialiștii de la Stația Meteo Cluj au analizat harta meteorologică și au ajuns la concluzia că valul de frig va trece până la finalul lunii martie, iar, din 2 - 3 aprilie, temperaturile vor reveni la valorile de 15 grade Celsius. 

 

Din 2 aprilie am putea să spunem că vine primăvara. După ce trece pasajul acesta de frig, care se va întinde inclusiv pe sfârșitul săptămânii viitoare, 29 - 31 martie, va fi mult mai cald. 

 

Temperaturile vor crește treptat. Ne așteptăm să urce până la 14 - 15 grade, iar apoi să continue trendul ascendent. De asemenea, pe perioada nopților ar urma să avem tot temperaturi pozitive, de 2 - 3 grade Celsius”, a declarat Narcis Maier, meteorolog în cadrul Stației Meteo Cluj.

 

Meteorologul a mai precizat că temperaturile scăzute de până la finele lunii martie sunt normale. ”Acum, este o vreme specifică de primăvară cu alternări de temperatură. Nu este nimic de speriat”, a mai spus reprezentantul Stației Meteo Cluj.

 

Narcis Maier a mai precizat că reprize scurte de răcire ar putea să mai apară și în aprilie și mai, dar ”vor fi de scurtă durată, maxim 2 - 3 zile. Au mai fost perioade de răcire la începutul lunii mai, dar nu de așa lungă durată”, a precizat Narcis Maier.

 

Clujul va ÎNGHEȚA în acest weekend: Temperaturile coboară la -12 grade Celsius. VEZI prognoza pe CLUJ

Comentarii Facebook