Când începe vacanța de vară 2022. Elevii vor avea 12 săptămâni libere


Vacanţa de vară 2022 va începe mai devreme pentru clasele terminale. Elevii clasei a VIII-a vor lua vacanţă la data de 3 iunie, în timp ce absolvenţii claselor a XII-a/a XIII-a au terminat deja semestrul al doilea, la data de 27 mai 2022. În schimb, pentru toţi ceilalţi elevi, clopoţelul va suna pe data de 11 iunie.

Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă au încheiat cursurile la data de 27 mai 2022 – cu două săptămâni înaintea celorlalți elevi de liceu. Clasa a VIII-a încheie cursurile la data de 3 iunie 2022, cu o săptămână înaintea celorlalți elevi de gimnaziu. Elevii și copiii de grădiniță vor intra în vacanța de vară pe data de 11 iunie 2022, potrivit structurii anului școlar 2021-2022. Clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și învățământul profesional încheie cursurile la data de 1 iulie 2022 – cu 3 săptămâni după ce toți ceilalți elevi au luat vacanță, scrie observatornews.ro.

Anul şcolar 2022 - 2023 va debuta pe data de 5 septembrie, urmând ca vacanţa de toamnă să aibă loc în perioada 22-30 octombrie, pentru toţi elevii. Vacanţa de iarnă din anul şcolar 2022-2023 este programată între 23 decembrie şi 8 ianuarie, iar cea de primăvară în perioada 7 aprilie – 18 aprilie. Anul şcolar 2022-2023 se va încheia pe 17 iunie, când elevii vor lua vacanța de vară, notează sursa citată. 

Comentarii Facebook