Cabina de dantelă de pe Eroilor e locul unde poți spune cât iubești Clujul - FOTO

 

O clujeancă a amplasat pe pietonala de pe Bulevardul Eroilor o cabină de dantelă, unde trecătorii pot spune de ce iubesc orașul. 

 

Corina Oprea a realizat cabina din dantelă, iar în interior este o masă, un scaun și cărți poștale pe care trecătorii pot desena și scrie mesaje. 

 

Cabina aduce în stradă, din sertare și dulapuri, dantelele care până nu demult reprezentau un standard în materie de decorație interioară, dându-le o altă utilizare. 

 

Compusă dintr-un colaj de fragmente, unele lucrate de artistă, altele de mama ei, unele împrumutate sau cumpărate cu bani puțini din târguri, o lungă perioadă de timp, atmosfera creată în interiorul cabinei te face să simți gustul copilăriei și să-ți amintești de mama sau bunica, aplecate asupra lucrului de mână, sute de ore, împletind gânduri și speranțe”, a povestit Corina Oprea.

 

Inițiativa se vrea o revenire la mijloacele vechi de comunicare, prin cărți poștale, departe de internet.  

 

Chiar dacă n-ai lucrat niciodata dantele și chiar dacă nu le mai folosești pe cele pe care poate le aveai prin casă, nu poți să nu apreciezi munca și dedicația cu care au fost făcute. Dacă te oprești să scrii o ilustrată, o atingi, o adresezi și o trimiți prin vechea modalitate, ignorând internetul, faci și tu un gest care te apropie de materialitate și de vechi obiceiuri. Ca să nu mai vorbim de bucuria și surpriza pe care i-o vei face aceluia care va găsi ilustrata adevarată în cutia lui poștală. În cabina mai poti să scrii sau să desenezi Clujul într-un album.

 

Sau poți să te odihnești pur și simplu cinci minute, în spațiul care pune un filtru între tine și realitate, fragmentând exteriorul în fluxuri care estompeaza pereții, fără a-i șterge”, a mai spus Corina.

 

Între mesajele scris pe ilustrate se numărăr: ”Clujul este casa mea departe de casă”, ”Iubesc Clujul. Aici mi-am găsit iubirea și am urmat-o” sau ”Clujul este un oraș binecuvântat”.

Comentarii Facebook