Boc pune acoperiș peste Sala Polivalentă: ”Nu vrem să ajungă muzeu al antichităţilor”


Primarul Emil Boc a declarat că şantierul Sălii Polivalente din Cluj va fi acoperit ca să nu rămână un ”muzeu al antichităţilor”.

Sala Polivalentă a fost lăsată în paragină după ce lucrările au fost sistate încă din primăvara acestui an. Emil Boc a declarat, miercuri, 28 noiembrie, că expertiza finală pentru conservarea lucrărilor va ajunge la Primărie marţi, 4 decembrie, dar oricum acoperișul va fi montat.

"Va fi un acoperiş care va fi pentru totdeauna. În ultimă instanţă, ce înseamnă conservare? Un acoperiş în primul rând, ca să nu se distrugă ce e acolo. Doar n-o să lăsăm sala polivalentă ca muzeu al antichităţilor", a declarat primarul Emil Boc.

Lucrările la Sala Polivalentă au fost oprite când firma care s-a clasat pe locul doi la licitaţia, ACI Cluj, a contestat licitația în instanţă şi a obţinut reluarea acesteia, printr-o hotărâre irevocabilă. Con-A Sibiu, firma care a câştigat licitaţia în primă fază, a părăsit lucrarea când s-a dat decizia instanţei şi a lăsat doar un paznic acolo.

Firma care a câştigat licitaţia în timpul fostului primar, Sorin Apostu, Con-A, a oferit un preţ sub cel real, potrivit instanţei, de 7.200 de lei pe un loc, faţă de 13.600 de lei pe un loc la cât au evaluat experţii. "Au apreciat experţii că acest cost este comparabil cu cel al construirii parkingului etajat din cartierul Mărăşti, practic este egal cu cel al unei hale industriale, fără nici un fel de finisaj şi dotări superioare, preţul ofertat fiind de câteva ori mai mic faţă de orice altă sală polivalentă construită în România, afirmaţia fiind valabilă şi pentru cel puţin alte opt săli polivalente construite în Europa Centrală şi de Est", se arată în motivarea Tribunalului Cluj.

Licitaţia a avut loc în 19 noiembrie 2010, prin sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) şi au participat trei firme: Con-A, Dapora şi ACI.


Sala Polivalentă ar fi urmat să aibă 7.109 locuri, parking pe două nivele, plus spaţii anexe.

 

Primăria Cluj-Napoca a anunțat că a reziliat contractul cu CON-A, iar licitația va fi reluată.

Comentarii Facebook