BMW-ul unui clujean, vandalizat în cartierul Mănăștur: „Oare a fost ceva personal sau s-a mai trezit cineva în Mănăștur cu mașina zgâriată?” VIDEO
Un incident extrem de neplăcut și costisitor a avut loc în cartierul clujean Mănăștur, unde un autoturism BMW a fost vandalizat de un necunoscut. Mașina a fost zgâriată pe capotă, părțile laterale și pe spate, în multiple locuri, iar proprietarul este revoltat de acest act de distrugere. Șoferul a postat un mesaj pe rețelele sociale, în încercarea de a descoperi dacă alți locuitori din zonă au fost victime ale aceleași acțiuni.
„S-a mai trezit cineva din zona Mănăștur cu mașina zgâriată? Sunt curios dacă a fost ceva personal, sau a fost ceva nebun care a făcut asta mai multor mașini.”, a întrebat șoferul pe un grup local, exprimându-și îngrijorarea cu privire la amploarea vandalismului.
Imaginile cu mașina avariată au stârnit reacții din partea altor șoferi din Mănăștur. În timp ce proprietarul se întreabă dacă a fost un atac personal, mulți alți locuitori speculează că ar putea fi vorba despre un act impulsiv al unei persoane cu intenții răutăcioase.
Incidentul face parte dintr-o serie de atacuri similare care au avut loc în diverse zone ale Clujului, ceea ce a dus la o creștere a preocupărilor legate de siguranța vehiculelor. Rămâne de văzut dacă acest caz va rămâne izolat sau dacă vor apărea noi victime în zilele următoare.
Șapte mașini zgâriate cu cuiul sau cheia pe o stradă din Cluj-Napoca - FOTO - Ştiri de Cluj
11 Comentarii