Biciclist la un pas de impact pe o pistă dedicată din Cluj: O șoferiță a intrat periculos pe banda lui. „Fii atentă, nu ești singură pe drum!” VIDEO
La un pas de tragedie pe pista de biciclete din Cluj: o șoferiță a „tăiat” colțul drumului și a pătruns periculos pe banda dedicată, forțând un biciclist să tragă brusc de ghidon ca să-și salveze viața
Un biciclist din Cluj a fost la un pas de tragedie, chiar pe pista destinată exclusiv circulației pe două roți. În timp ce se deplasa regulamentar pe banda de biciclete, o șoferiță care nu a păstrat direcția de mers și a „tăiat” colțul drumului a pătruns periculos de mult pe pista marcată, forțând biciclistul să tragă brusc de ghidon ca să evite impactul.
Totul s-a întâmplat în câteva secunde, dar putea avea consecințe grave. Din fericire, incidentul a fost evitat la limită, iar reacția rapidă a biciclistului a făcut diferența dintre o sperietură și o tragedie.
Imaginile au fost surprinse de camera montată pe cască și postate ulterior pe rețelele de socializare, unde au stârnit revoltă și dezbateri aprinse despre (ne)respectarea bicicliștilor în trafic.
Comentariile nu au întârziat să apară: „Zilnic vezi din astea în oraș. Ce trebuie să se întâmple ca să fim luați în serios?”
Clipul, care a strâns multe vizualizări în doar câteva ore, aduce din nou în discuție problema siguranței bicicliștilor în orașele din România, în ciuda infrastructurii dedicate.
5 Comentarii