Joi 9 Februarie

Bătaie în Janis Stuf. Un fotograf clujean a fost sugrumat și a fost salvat de clienți, nu de bodyguard

 

Fotograful clujean Alex Dima a fost victima unui incident în Janis la Stuf, unul dintre cele mai frecventate localuri din oraș, dar care a fost și în centrul celor mai multe scadaluri. 

 

Un băiat merge într-un club cu o fată într-o seară normală de vineri, în centrul Clujului. După câteva dansuri, niște oarecare se iau la bătaie fix lângă tine. O iau pe fată și ne dăm puțin în spate, tocmai pentru a evita să ne băgăm într-o altercație care nu avea nimic de-a face cu mine sau cu ea.

 

În momentul în care cineva îi desparte, îl aruncă lângă mine pe unul dintre ei. Când m-a văzut, fără să îi fac ABSOLUT NIMIC, a turbat și mai tare. M-a luat de gât, m-a trântit la pământ și timp de secunde bune m-a strâns de gât. Încercam să scap, iar când într-un final i-am descleștat mâna din gâtul meu, m-a prins cu picioarele de gât și a continuat să mă sugurume. Repet, nu l-am văzut în viața mea pe omul acesta și nu i-am adresat niciun cuvânt, nimic!

 

Norocul meu a fost, și le mulțumesc oamenilor care au intervenit, că l-au ridicat de pe mine. Mai multe persoane au încercat să îl imobilizeze, dar omul se zbătea îngrozitor și voia să bată pe oricine apucă.

 

M-am dus la un bodyguard, care pur și simplu stătea și se uita cum lumea încearcă să îl scoată afară de mâini și de picioare, și l-am întrebat cum se poate ca omul acesta să sară la bătaie în halul acesta și nimeni să nu facă nimic. Nu m-a băgat în seamă, iar la câteva secunde după omul nostru a reușit să scape și a căzut pe mine. Fiind și foarte nervos după ce am fost strâns de gât atâta timp, l-am lovit, și sunt sigur că se poate vorbi de legitimă apărare atât timp cât în acel moment, dacă omul ar fi putut, mi-ar mai fi dat până nu mai mișcam”, a relatat Alexa Dima.

 

El și-a aexplicat apoi gestul de a-l lovi pe cel care aproape l-a stragulat. ”Eu nu sunt bătăuș. În viața mea nu m-am bătut sau niciodată nu am fost implicat într-o bătaie. Îmi pare rău că l-am lovit atunci pe om, dar în starea de nervi pe care o aveam nu te mai poți controla complet. Și clar eram și speriat. Am fost un om prost pentru că nu m-am controlat și pentru că nu am plecat din club în momentul în care l-au ridicat de pe mine. Nu a fost niciun gest eroic din partea mea, a fost o prostie, cu atât mai mult cu cât după mi-am luat bătaie și mai rău.

 

În acel moment m-a văzut un prieten de-al lui și a venit la mine, iar în timp ce mă înjura frenetic m-a prins de gât, m-a izbit de bar, moment în care a lovit-o și pe fata care mă însoțea, făcând-o să cadă peste niște lăzi de bere. Am încercat să mă apăr, dar la un moment dat am căzut pe jos. Omul a început să mă lovească din nou cu pumnii și picioarele oriunde apuca timp de ceva vreme până, ÎN SFÂRȘIT, cineva l-a oprit! Ulterior am aflat că a fost un bodyguard, dar acest lucru îl voi putea confirma doar după ce voi urmări înregistrările video de la club.

 

Imediat tot clubul s-a umplut de un gaz puternic, iar noi am ieșit cu direcția la barul de deasupra pentru a căuta managerul. Bineînțeles că nu s-a rezolvat absolut nimic, iar când am ieșit erau poliția și ambulanța la fața locului. Pe respectivul, cel care m-a agresat prima dată, l-au luat cu ambulanța, iar echipajul de poliție a plecat imediat, fără să îmi ia nicio declarație, deși m-am dus la ei și le-am spus că vreau să fac o plângere”, a mai scris Dima.

 

Poliția l-a sfătuit ulterior să depună plângere după ce își scoate certificatul medico-legal. ”Totul s-a petrecut vineri noaptea, în jurul orei 3, în centrul Clujului.

 

Am venit acasă, iar a doua zi dimineață Andrei, căruia îi mulțumesc pentru ceea ce a făcut, m-a dus la urgențe pentru a fi siguri că nu am nimic grav. Cei de la Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Cluj-Napoca  s-au comportat exemplar și mi-au făcut toate analizele posibile în cele 7 ore petrecute acolo ( analize de sânge, de urină, ecograf, EKG, raze, tomograf ).

 

Concluzia medicilor a fost contuzie toraco-lombară stângă, escoriații regiunea laterală și posterioară hemitorace stâng 1/3 medie 6 1/3 inferioară. Escoriații 1/3 medie hemitorace drept. Escoriații regiunea antero-laterală a gâtului. Escoriații cot drept flanc stâng. Afirmativ agresiune în urmă cu 8 ore”, a mai relatat Alex Dima.

 

El va depue plângere și promite că va sta departe de ”fenomenul” Janis. 

 

Patronul clubului a reacționat, online, față de cele petrecute. Adrian Munteanu: ”Stimate domnule Dima, apreciez modul echilibrat in care ati relatat incidentul. Ati reactionat omeneste, nu stiu cine nu ar fi ripostat...E regretabil ca se intampla astfel de lucruri, dar e si inevitabil, in acelasi timp, realist vorbind. Din moment ce erati acolo la ora aceea pot presupune ca stiti suficient de bine locul si faptul ca nu se intampla chiar asa de des asa ceva. Si ca va place, cat de cat, logic...Ma rog, va placea...Va asigur (dupa statistici oficiale si multa experienta) ca nu sunt nici mai multe, nici mai putine batai decat in orice club de gen...Ati avut ghinion si ma bucur ca ati scpat cu niste urmari supericiale, totusi. Va recomand sa-l dati in judecata pe agresor, nu trebuie iertat niciodata un astfel de gest. Aveti tot sprijinul nostru. Cred insa ca o luati prea personal si exagerati putin, sub impresia evenimentului, spunand ca nu mai veniti niciodata. Mi-ar parea rau si ar fi pacat sa ramaneti la decizia aceasta...Fara sa par sarcastic, va rog, e aproape ca si cand ati renunta la un restaurant care va place pentru ca ati gasit o data o musca in ciorba...Numai bine!”.

 

Comentarii Facebook