Avertizare meteo ANM de vreme rea! Cod portocaliu și galben de ploi în Cluj


Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări meteo cod portocaliu și cod galben de ploi în mai multe județe din țară, inclusiv Cluj.

Astfel, în intervalul 13 decembrie, ora 10:00  - 14 decembrie, ora 12:00, va fi în vigoare un galben de ploi. 

Potrivit prognozei, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei, precum și în zonele montane aferente, va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25...40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. La munte ploile vor determina topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, în nordul Carpaților Orientali, trecător vor fi precipitații mixte.

Potrivit meteorologilor, în aceeași interval va fi în vigoare și un cod portocaliu, în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali.

 În aceste zone se vor acumula cantități de precipitații de 50...60 l/mp și izolat de peste 70 l/mp.

Screenshot 2023-12-13 102041.png

Comentarii Facebook