Avarie pe strada Dâmboviței, din Mărăști. Oamenii sunt fără apă de 7 ore
O avarie la conducta de apă de pe strada Dâmboviței, din cartierul Mărăști, i-a lăsat pe clujeni fără apă mai bine de 7 ore.
”În Marasti, pe Dambovitei, nu este apa de 7 ore jumate?! Cum este posibil asa ceva in 2016?”, ne-a reclamat Darius Mureșan.
Dispeceratul Companiei de Apă Someș a precizat că o conductă de azbociment a cedat și strada a rămas fără apă. ”Acum s-au finalizat lucrările pe stradă (miercuri, ora 21.40) și sperăm să dăm drumul la apă cât ai curând”, ne-a spus dispecerul de serviciu.
Acesta a precizat că cel mai târziu până la ora 23.00 situația va reveni la normal.
3 Comentarii