Atenție, clujeni! Escrocii sună în numele Poliției de Frontieră și spun că ești anchetat! O nouă tentativă de fraudă face victime prin telefon

O nouă metodă de fraudă face ravagii în rândul cetățenilor, iar escrocii devin tot mai inventivi

De această dată, se folosesc de imaginea Poliției de Frontieră pentru a manipula oamenii prin apeluri telefonice înșelătoare.

Mai mulți români au fost sunați de pe numere necunoscute, iar în căști s-a auzit o voce preînregistrată, în limba engleză, care îi anunța că sunt implicați într-un presupus dosar penal gestionat de Poliția de Frontieră. Mesajul fals susține că apelatului i-au fost furate datele personale, iar pentru a „rezolva” situația, trebuie să apese o tastă și să discute cu un „ofițer de caz”.

Este o capcană bine pusă la punct! Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că NU trebuie să urmați instrucțiunile din aceste apeluri.

Scopul escrocilor este să vă sperie, să obțină date personale sau bancare, ori să vă convingă să accesați linkuri ori aplicații care le permit accesul în telefonul sau conturile dumneavoastră.

Recomandările autorităților sunt clare:

  • Nu oferiți niciodată date personale, parole sau informații bancare prin telefon;
  • Nu interacționați cu meniul vocal și nu apăsați tastele indicate;
  • Raportați imediat astfel de apeluri către Poliție sau la Directoratul Național de Securitate Cibernetică.

Poliția de Frontieră Română NU vă sună niciodată pentru a vă anunța că sunteți cercetat într-un dosar și NU cere date personale prin telefon.

521381041_1129667572527084_1608467665631659623_n.jpg

Comentarii Facebook