Duminica 27 Noiembrie

ATENTAT cu benzină la Primăria Cluj-Napoca. Un bărbat a DAT FOC cu benzină ușii Primăriei - VIDEO EXCLUSIV


Ușa de protocol a Primăriei Cluj-Napoca a fost aprinsă sambata seara, in jurul orei 20.00, de un bărbat care a folosit o sticlă cu benzină.

Ușa a fost aprinsă pe exterior. Un bărbat trecut de prima tinerețe a fost filmat în timp ce dă foc ușii Primăriei, dinspre strada Moților, iar apoi a plecat liniștit. 

Cazul nu a fost raportat nici de politie si nici de pompieri. Cititorii Știri de Cluj, cel mai citit ziar local din România, ne-au semnalat cazul, iar imaginile pot fi văzute mai jos. Culmea este că biroul polițistului local este la câțiva metri și acesta nu a intervenit. Benzina s-a scurs și pe trotuar, care a luat foc.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

---------------

UPDATE

Bărbatul a fost reținut pe strada George Barițiu. Un alt cititor Știri de Cluj a filmat arestarea.

Cum a fost arestat bărbatul care a dat foc ușii Primăriei Cluj-Napoca - VIDEO

------------------

UPDATE (21.08, ora 8.00)

Pozitia ISU Cluj, oferită duminica dimineata: “A fost vorba despre un eveniment cu pagube minore. O autospecială din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca a intervenit să stingă flăcările care au cuprins una dintre ușile de acces în primăria municipiului Cluj-Napoca, peste care a fost aruncat un lichid inflamabil. Focul a fost stins imediat, iar faptul că evenimentul a fost anunțat foarte repede de către personalul primăriei a contat foarte mult pentru diminuarea pagubelor. Nu au fost persoane care să solicite consult medical și nu au fost necesare măsuri de evacuare”.

------------------

UPDATE (21.08, ora 9:43)

Poziția Poliției Cluj, oferită duminică dimineața, după 13 ore de la incident: ”La data de 20 august a.c., în jurul orei 20.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi turnat pe ușa de acces în Primăria municipiului și pe treptele din fața acesteia, un recipient cu lichid inflamabil, după care, folosind o sursă de foc, ar fi aprins acel lichid, provocând pagube materiale.

La scurt timp după sesizare, acesta a fost depistat și imobilizat de polițiști în zona centrală a orașului și a fost condus la unitatea de poliție.

În urma administrării probatoriului, fața de tânărul în vârstă de 27 de ani, din comuna Aghireșu, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și  tulburarea ordinii și liniștii publice”.

Comentarii Facebook