Aproape toată țara sub cod galben și portocaliu de vreme rea. Ce anunță ANM


Meteorologii de la ANM au emis o nouă serie de avertismente de vreme rea, care afectează o mare parte din țară.

Iată ce anunță specialiștii:

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 25 august, ora 10:00 – 25 august, ora 23:00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, în sud-vestul, sudul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala și în sud-estul teritoriului, pe arii restrânse, seara și noaptea.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 25 august, ora 13:00 – 25 august, ora 23:00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate, intensificări puternice ale vântului

Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, local în Oltenia și vestul Munteniei, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de peste 70...80 km/h, vijelii, grindină și descărcări electrice. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30...40 l/mp și, pe arii restrânse, 50...70 l/mp.

Comentarii Facebook