Antreprenorul clujean Doru Șupeală, atac la guvernanți: „Efectele acestor tăieri? Tot mai puțini ‘clienți’ ai sistemului”


Doru Șupeală, mesaj dur după tăierea burselor elevilor și studenților: „E sinuciderea unui business falimentar!”

Doru Șupeală, antreprenor și analist cunoscut pentru pozițiile sale tranșante în spațiul public, a transmis un mesaj puternic în contextul protestelor declanșate de elevi și studenți după tăierea burselor. El acuză decidenții politici că pedepsesc tocmai beneficiarii unui sistem de educație deja disfuncțional, în loc să reformeze cauzele reale ale eșecului acestuia.

„Avem un sistem de educație imbecil, nefuncțional și falimentar, creat și gestionat catastrofal de politicieni. Ce decidem? Hai să îi pedepsim pe copii, clienții sistemului, din cauză că fabricanții și manipulanții lui sunt incompetenți și corupți”, scrie Șupeală.

Critica vine în contextul în care guvernul a anunțat că bursele de merit, care ajungeau la sute de mii de elevi și studenți, vor fi reduse sau eliminate, motivând lipsa fondurilor și necesitatea unei „restructurări eficiente”.

Pentru Doru Șupeală, decizia nu este doar lipsită de logică, ci și profund nedreaptă. El subliniază că acele burse, deși etichetate drept „de merit”, joacă în realitate un rol social major.

„Pentru zeci de mii de copii, banii ăia sunt singurul factor motivațional care îi mai face să meargă la școală și să înghită informația inutilă și metodele anacronice. Efectele acestor tăieri? Tot mai puțini ‘clienți’ ai sistemului. Și nimeni nu vrea un produs prost dacă e și scump.”

Șupeală merge mai departe, acuzând elitele politice că încearcă să distragă atenția de la marile probleme ale sistemului prin demonizarea tinerilor. În același timp, le reamintește liderilor politici – printre care îi menționează pe Nicușor Dan și Ilie Bolojan – că promisiunile din campanie nu includeau sub nicio formă tăierea burselor.

„Dacă ați fi spus în campanie că vă atingeți de bursele copiilor, azi președinte era Simion, iar premier, Georgescu. Nu mai creați ură și haos în societate doar ca să mascați eșecurile voastre.”

Mesajul lui Șupeală vine în contextul unei mobilizări tot mai mari în rândul elevilor și studenților, care au ieșit în stradă sau și-au exprimat revolta online, în semn de protest față de decizia guvernului. Mulți dintre ei avertizează că eliminarea burselor va duce la abandon școlar și universitar, mai ales în zonele rurale sau în familii cu venituri reduse.

Comentarii Facebook