Luni 8 August

Angajatul unei multinaționale americane, Codrin Goia, șeful Noua Dreaptă Cluj, a rupt steagul UE: Ne-au adus numai parăzi ale homosexualilor - VIDEO


Șeful Noua Dreaptă Cluj, Codrin Goia, angajat la o multinațională americană din Cluj-Napoca, a rupt steagul UE, la marșul pentru familie. 

Suntem aici să susținem poruncile divine și să luptăm contra nefirescului, pe care nu îl tolerăm în acest oraș. 

Din păcate acest firesc, această ordine naturală a lucrurilor se află sub amenințare și sub asediu. Vedem, din păcate, cum aici, în orașul nostru, a fost autorizată o paradă a sodomiților, care a avut loc ieri. O manifestare dezgustătoare, puțin spus împotriva bunelor moravuri. Niște oameni ieșiți în stradă să își urle frustrările sexuale. Niște oameni care au venit să fluture drapele cu curcubeu, un ambalaj frumos care ascunde boli psihice, doar imoralitate. 

Ce avem de spus față de Uniunea Europeană, care ne-a promis marea cu sarea și avantaje economice, dar tot ceea ce ne dau sunt parăzi ale homosexualilor, cu atac asupra familiei (n.red. rupe steagul Uniunii Europene)”, a spus Codrin Goia.

Acesta lucrează de aproape 5 ani la multinaționala americană Yardi, dar susține că Occidentul a adus în România numai decadență. Codrin Goia lucrează la call center -ul celor de la Yardi Systems, o companie americană de top bazată pe capital occidental, care susține toleranța față de comunitatea LGBT și nu acceptă derapaje în privința libertăților de gen.


Comentarii Facebook