Angajata Liceului pentru Deficienţi de Auz, care a bătut o elevă, DATĂ AFARĂ

 

Angajata Liceului Liceului pentru Deficienţi de Auz, care a bătut o elevă, a fost dată afară. Incidentul a fost filmat și postat pe Facebook. 

 

Referitor la incidentul petrecut la Liceul Tehnologic Special pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca, în data de 10 iunie 2018, pot să vă spun că raportul întocmit de către Comisia de cercetare disciplinară a fost adus la cunoştinţa Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ. Consiliul de Administraţie al şcolii s-a întrunit în data de 26 iunie 2018, a analizat raportul întocmit de către Comisia de cercetare disciplinară şi în, conformitate cu prevederile articolului 280 din Legea Educaţiei Naţionale, s-a decis sancţionarea doamnei supraveghetor de noapte Gati Eniko Erzebet cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Raportul a fost înregistrat, joi, la ISJ Cluj”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Cluj, Amalia Gurzău.

 

Directorul liceului, Zoe Piontchievici, a spus că decizia poate fi contestată în termen de 15 zile. 

 

Noi punem accentul pe interesul suprem al copilului, întodeauna asta am făcut. Copiii sunt copii, iar noi suntem adulţi şi trebuie să decidem ceea ce facem în relaţiile cu copiii. Nu am mai avut probleme cu această supraveghetoare de noapte, care este angajată de un an şi jumătate, dar nu avem voie să agresăm copiii”, a spus Piontchievici.

 

În imaginile făcute publice pe Facebook se vede cum supraveghetoarea de noapte se bătea cu o elevă.

 

Purtătorul de cuvânt al ISJ Cluj, Amalia Gurzău, declarase atunci că la liceu a avut loc o altercație între două eleve iar supraveghetoarea de noapte a încercat să le despartă. ”În cadrul Liceului pentru Deficienți de Auz se verifică situația creată, este o anchetă, s-a format o comisie de verificare a incidentului. Din primele informații a fost o altercație între două eleve ale liceului iar supraveghetoarea de noapte a încercat să intervină și să le despartă. Nu există urmări de agresiuni fizice sau aspecte care să pună în pericol integritatea fizică sau psihică a vreuneia dintre cele două eleve”, a spus Gurzău.

 

Vezi AICI imagini cu bătaia.

Comentarii Facebook