Sambata 6 Martie

Angajari "servite" la TVR Cluj? Sotia lui Sebesi Karen, omul UDMR in Consiliul de Administratie, a castigat un concurs de care nu stia nimeni


Orban Katalin, sotia realizatorului de la TVR Cluj, Sebesi Karen, a castigat in 15 octombrie un concurs organizat la Bucuresti de TVR, care a fost tinut la "secret". Karen a fost ales de curand in Consiliul de Administratie al TVR, din partea UDMR.

Orban Katalin lucreaza si ea de cativa ani la TVR Cluj, la departamentul de stiri de la Sectia Maghiara, si pana in aprilie 2010 a avut un contract de munca pe perioada determinata, iar de atunci a fost simplu colaborator al institutiei, urmand sa fie disponibilizata.

Acum, tanara a candidat, la Bucuresti, pentru un post de reporter la Departamentul Muzica, Divertisment din cadrul TVR. Surse din cadrul institutiei au declarat pentru Stiri de Cluj ca nimeni nu a stiut despre acest concurs, decat dupa ce a fost publicat castigatorul pe site-ul TVR.

Unul dintre purtatorii de cuvant ai institutiei, Laurentia Axente, a declarat, insa, ca acest concurs a fost anuntat in conformitate cu prevederile legale.

"Concursul pentru postul de Reporter (studii superioare) din cadrul Departamentului Muzica Divertisment a fost publicat, conform Procedurii de Recrutare si Selectie: la avizierele Departamentului Resurse Umane, pe Internet, Intranet, Asociatia Locala pentru Ocuparea Fortelor de Munca. Anuntul a fost publicat timp 15 zile, incepand cu data de 20 septembrie 2010", a declarat reprezentantul TVR.
   
Suspiciuni planeaza si in ceea ce priveste concurenta pe care a avut-o sotia reprezentantului UDMR in Consiliul de Administratie al TVR. Aici, insa, e ceata totala, pentru ca e vorba de confidentialitate: "Televiziunea Romana se angajeaza sa pastreze confidentialitatea datelor candidatilor inscrisi la concurs", a fost raspunsul la intrebarea "Cati candidati au participat la concurs?".

Sebesi Karen a fost numit reprezentant al UDMR in Consiliul de Administratie al TVR in luna iunie 2010. Functia este una deosebit de importanta, deoarece reprezentantii CA sunt cei care leaga si dezleaga totul in Televiziunea Romana.
 
Karen a fost si el implicat intr-un scandal in urma unui concurs cu "cantec" organizat in 2007 de TVR Cluj si care a fost contestat de jurnalista Adriana Vitan, pe motiv ca nu a fost respectata legea.

Potrivit evz.ro, Vitan a declarat atunci ca nu este normal ca din comisia de concurs sa faca parte oameni care erau colegi si prieteni de familie cu Sebesi Karen. Intre acestia era si cumnata directorului TVR Cluj, Mihaela Ilea, care era atunci realizatoarea emisiunii pe care Karen o facea la televiziunea publica, si Catalin Baba, consilierul premierului si decanul Facultatii de Stiinte Politice Cluj, unde Romeo Couti tinea cursuri.  

Concursul organizat in urma cu cateva zile la TVR nu a fost contestat de nimeni. Ramane de vazut daca Orban Katalin se va muta la Bucuresti pentru a lucra la Departamentul Muzica, Divertisment, sau, ca de multe ori pana acum, va fi detasata pentru a-si putea desfasura activitatea la Cluj.

Astfel de practici sunt familiare la TVR. In 2003, Pilu Banoi, un apropiat al lui Cozmin Gusa, adus in TVR Cluj de la Antena 1 Cluj, a promovat la Bucuresti un concurs programat peste "noapte", de care nu a stiut nimeni, si a fost detasat la TVR Cluj, unde isi desfasoara activitatea de atunci.

Comentarii Facebook