Amenzi de peste 70.000 de lei pentru furnizorii de pâine clujeni


Polițiștii clujeni au aplicat amenzi de peste 71.000 de lei furnizorilor de pâine și au confiscat marfă în valoare de 632 de lei.

 

Amenzile au fost aplicate în cadrul controalelor pentru prevenirea și combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie efectuate de Poliția Cluj-Napoca.

În perioada 7 - 13 septembrie, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au efectuat 134 controale la societăţi comerciale şi persoane fizice, fiind verificate şi 376 mijloace de transport. Au fost constatate 3 infracţiuni la Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Poliţiştii au aplicat 161 de sancţiuni contravenţionale, din care 14 sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite republicată şi 147 sancţiuni contravenţionale la alte acte normative”, transmit reprezentanții IPJ Cluj.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 71.820 lei, iar valoarea bunurilor confiscate este de 632 lei.

Comentarii Facebook