Marti 7 Iulie

Amanta ”cârtiţei" din DNA Cluj le-a spus TOTUL procurorilor! Valentin Tătar scapă cu o pedeapsă MICĂ

 

Comisarul Valentin Tătar, supranumit ”cârtița” de la DNA Cluj, a aflat ce pedeapsă va primi pentru că a sustras informații di diverse dosare de la DNA pentru a le livra unor politicieni sau oameni de afaceri.

 

Tătar și-a recunoscut faptele, iar procurorii DNA au propus judecătorilor o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare. 

 

Printre cei care au primit informații de la Valentin Tătar se numără senatorul PSD, Alexandru Cordoş, patronilor firmei Michelangelo SRL din Cluj, sau Căpriţă Neicuţescu Ion.

 

Procurorii DNA au audiat-o și pe amanta lui Valentin Tătar. 

 

Comisarul şef a fost urmărit de SRI în perioada ianuarie-iunie 2014, fiind prins în flagrant, în data de doi iunie 2014, în timp ce încerca să scoată din DNA Cluj, un document secret, care se afla fotografiat pe telefonul său mobil. 

 

Ancheta a scos la iveală că Tătar avea o amantă, pe care o chema Ioana S., cu care a fost plecată la Budapesta, pentru a sărbători ziua de naştere a acesteia. Procurorii DNA Bucureşti, cei care au derulat ancheta, au chemat-o la audieri şi pe Ioana S. din Cluj-Napoca şi au întrebat-o dacă ştia că Tătar a luat bani cu împrumut pentru a merge la Budapesta şi cine a plătit călătoria. 

 

Ştiri de Cluj vă prezintă în exclusivitate mărturia amantei poliţistului Tătar. La audieri, Ioana S. a declarat că a mers cu Valentin Tătar la Budapesta pentru a sărbători împreună, ziua ei de naştere. ”Având în vedere faptul că pe data de 11 martie 2014 a fost ziua mea de naştere, am hotărât împreună cu Tătar Valentin să sărbătorim evenimentul împreună printr-o excursie în oraşul Budapesta. Deplasarea a fost efectuată în data de 20 martie 2014, cu autotorismul marca Audi cu număr de înmatriculare ..., proprietatea lui Tătar Valentin. Nu am fost însoţiţi de nicio altă persoană. Ne-am cazat împreună la hotelul Aquincum din Budapesta, pe o perioadă de trei nopţi şi am revenit în ţară la data de 23 martie 2014. Contravaloarea cheltuililor de transport a fost suportată de către Tătar Valentin, iar eu am achitat contravaloarea cazării şi serviciile de masă. Personal am achitat de pe cardul personal emis de ... suma de aproximativ 80.000 forinţi, echivalentul a 1.000 -1.100 lei. Înţelegerea mea cu prietenul meu Tătar Valentin a fost ca eu să suport contravaloarea cheltuielilor de cazare şi masă, întrucât el mi-a spus că nu dispune de bani, însă ulterior îmi va restitui o parte din aceste cheltuieli. Reţin că acesta mi-a dat o parte din bani, sumă pe care nu o pot preciza, chiar înainte de a pleca ...”, a declarat Ioana S..

 

Procurorul DNA a întrebat-o pe misterioasă amantă a ”cârtiţei” dacă ştia că poliţistul se împrumută perioadic cu diferite sume de bani de la Căpriţă Neicuţescu, una dintre persoanele căruia i-au fost transmise informaţii nedestinate publicităţii. ”La momentul la care eu l-am cunoscut pe Tătar Valentin, acesta se cunoscuse deja cu Căpriţă Neicuţescu Ion şi cei doi se aflau într-o relaţie de prietenie. Fără să pot preciza o dată anume, reţin că la un moment dat am avut o discuţie cu Tătar Valentin în care acesta mi-a spus că ar avea nevoie de ceva împrumut”, a mai spus Ioana S.

 

Cârtiţa de la DNA Cluj a recunoscut că primeşte bani de la Neicuţescu Ion, ”dar sub formă de împrumut”. ”Mi se pare că anul trecut, înainte de a merge în concediu, în luna august, i-am cerut suma de 500 de euro, cu titlul de împrumut, pe care i-am restituit-o când am primit banii de haine. Am mai luat şi împrumuturi mici, de două sau trei milioane de lei, pentru motorină, de vreo 4-5 ori, nu ţin minte. Am fost cu împreună cu Căpriţă Neicuţescu Ion, la magazinul Rovere, pentru a plăti un avans la o canapea, în valoare totală de 500 de lei.  A venit cu mine, întrucât eu l-am rugat să achite avansul pentru mine, lucru pe care el l-a făcut, aducţnd cash suma de 500 de euro, pentru care am primit factură şi chitanţă pe numele meu, urmând să îi restitui suma de bani după ce luam credit”, a declarat Tătar.

 

Cu referire la excursia la Budapesta, poliţistul a declarat că: ”Excursia era programată iniţial după data de 11 martie 2014, când era ziua ei de naştere, în perioada 13-16 martie, însă datorită problemelor de serviciu am reprogamat-o pe data de 20-23 martie. Eu personal am găsit hotelul pe early booking ... Excursia a fost plătită de S. Ioana de pe cardul ei, iar eu i-am restituit acesteia suma de 1.200 de lei. Arăt că i-am relatat lui Căpriţă faptul că merg în această excursie, întrucât el îmi servea drept acoperire, ca să nu afle soţia. Nu m-am întâlnit cu acesta în Budapesta şi nici în Viena şi nu mi-a plătit excursia. Nu i-am solicitat lui Căpriţă să îmi plătească această excursie şi nu i-am spus suma totală pentru că nu vroiam să râdă de mine că folosesc banii familiei în modul acesta. Este adevărat că am primit un miel de Paşti de la Căpriţă, nu i-am plătit acest miel primit cadou, ci la rândul meu, i-am făcut cadou o geantă de piele de aproximativ 100 de euro, pe catre am luat-o de la vărul meu, Liviu Mureşan”, a mai declarat Tătar. 

Comentarii Facebook