Alertă la 130 de kilometri de Cluj-Napoca! Un localnic a sunat la 112 și a anunțat că l-a văzut pe Emil Gânj. Zona a fost împânzită de polițiști
Autoritățile din județul Mureș au declanșat, joi, o amplă operațiune de căutare în satul Senereuș, comuna Bălăușeri, după ce un localnic a anunțat că ar fi văzut un bărbat care corespunde semnalmentelor lui Emil Gânj, individul suspectat că și-a ucis iubita și apoi i-a incendiat trupul.
Emil Gânj este căutat de polițiști într-un sat din Mureș, unde s-ar ascunde după ce și-a ucis iubita
Mobilizarea a fost una semnificativă, polițiști și jandarmi scotocind zona după apariția informației. Potrivit surselor judiciare, semnalarea a fost tratată cu maximă seriozitate, în condițiile în care bărbatul este căutat de aproape nouă luni, fără să fie găsit, potrivit News.ro. Cazul care a șocat întreaga țară s-a petrecut în 8 iulie 2025, când Gânj, în vârstă de 37 de ani, a mers înarmat cu un topor la locuința fostei sale iubite, Anda Gyurca. Deși pe numele său exista un ordin de protecție, bărbatul a forțat intrarea în locuință, după ce a distrus geamurile și ușa, apoi a atacat-o pe femeie.
Anchetatorii susțin că a lovit victima de mai multe ori în cap cu toporul, provocându-i decesul. Ulterior, a stropit cadavrul cu o substanță inflamabilă și i-a dat foc, incendiind inclusiv locuința. Faptele au dus la acuzații extrem de grave: omor calificat cu premeditare, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu și încălcarea ordinului de protecție.
Bărbatul nu este la prima faptă violentă. În 2011, a fost condamnat pentru omor calificat și a primit o pedeapsă de 15 ani și 6 luni de închisoare. Cu toate acestea, a fost eliberat condiționat în noiembrie 2020, deși ar fi trebuit să își încheie pedeapsa abia în ianuarie 2026.
Criminalul Emil Gânj este de negăsit de mai bine de 9 luni, după crima care a șocat țara
De atunci, autoritățile sunt în alertă. Emil Gânj este arestat preventiv în lipsă și dat în urmărire generală, iar în ultimele luni au existat mai multe sesizări din partea cetățenilor care susțineau că l-ar fi văzut în diferite zone din țară. Niciuna nu a dus însă la prinderea lui.
O acțiune de amploare a avut loc și în luna martie, în județul Covasna, într-o zonă împădurită de lângă râul Olt, dar fără rezultat. De această dată, alerta vine din Senereuș, o localitate aflată la aproximativ 133 de kilometri de Cluj-Napoca, ceea ce ridică un nou semn de întrebare privind mobilitatea suspectului și zonele în care s-ar putea ascunde.Căutările continuă, iar autoritățile fac apel la populație să anunțe imediat orice informație care ar putea duce la capturarea bărbatului considerat extrem de periculos.
2 Comentarii