Alertă de viituri în Cluj! Hidrologii au emis Cod galben pe afluenții Someșului Mic
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis luni o avertizare Cod galben de viituri pentru județul Cluj, valabilă până la miezul nopții.
Hidrologii avertizează că există risc de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, dar și creșteri rapide ale debitelor și nivelurilor apelor pe mai mulți afluenți ai râului Someșul Mic.
Potrivit specialiștilor, cele mai mari probleme pot apărea pe afluenții aferenți sectorului aval de Acumularea Gilău, în special pe afluenții de stânga.
Alertă de viituri în Cluj! Hidrologii au emis Cod galben pe afluenții Someșului Mic
„Vor fi scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, creșteri de debite și de niveluri, cu depășiri ale cotelor de atenție”, au transmis reprezentanții INHGA.
Autoritățile recomandă populației să fie atentă în zonele aflate în apropierea cursurilor de apă și să evite deplasările în regiunile unde pot apărea inundații sau viituri rapide.
Avertizarea vine după episoadele de instabilitate atmosferică și ploile torențiale care au afectat Clujul în ultimele ore.
0 Comentarii