Alertă alimentară! PROFI retrage de urgență două produse din magazinele din Cluj. Persoanele care dețin produsele trebuie să le distrugă imediat
Rețeaua de magazine PROFI a anunțat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a unor loturi de semințe de mac marca Orlando, după ce furnizorul ORLANDO IMPORT-EXPORT 2001 a constatat depășirea limitei legale admise pentru alcaloizii de opiu.
Produsele vizate sunt:
ORLANDO Semințe de mac 250g – loturile L1301257 (01.2026), L1305257 (05.2026), L2904257 (04.2026)
ORLANDO Semințe de mac 50g – loturile L1301257 (01.2026), L1809257 (09.2026), L2904257 (04.2026)

Clienții care au achiziționat aceste produse sunt sfătuiți să nu le consume, ci să le returneze în magazinele PROFI, în perioada 30 septembrie – 14 octombrie 2025, pentru a primi contravaloarea lor.
Compania își cere scuze pentru inconvenientele create și subliniază că această măsură are ca scop protejarea siguranței consumatorilor. De asemenea, semințe de mac marca Orlando au fost restrase și din magazinele Supeco din Cluj și Selgros.
„Se recomandă persoanelor care dețin produsele descrise mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze la magazin în perioada 30.09.2025 – 14.10.2025 inclusiv, urmând să primească în schimb contravaloarea lor”, au transmis cei de la ANSVSA.
2 Comentarii