Al doilea accident în doar două ore pe drumul Cluj-Napoca - Gherla! Trei mașini au fost implicate. Trafic complet blocat

UPDATE 20:00 : Un bărbat a murit și 5 dintre cei 6 răniți au necesitat descarcerare. Citește și UPDATE: Tragedie cumplită în accidentul de la Livada, Cluj! Un bărbat încarcerat a murit. Alți 5 răniți încarcerați VIDEO

--------------------------------------------------

Un accident rutier a fost semnalat în jurul orei 18.45, între localitățile Livada și Gherla pe DN1C, care leagă Cluj-Napoca de Gherla.

Poliția Cluj transmite că din primele date, în eveniment au fost implicate 3 autoturisme.

La fața locului acționează polițiștii rutieri pentru efectuarea cercetărilor, precum și echipaje medicale pentru acordarea de îngrijiri persoanelor implicate.

Traficul este blocat pe ambele sensuri de circulație.

În urmă cu doar două ore un alt accident de circulație a avut loc pe același drum, la Fundătura, un bărbat fiind spitalizat după ce mașina sa a lovit un zid de beton de deasupra șanțului de lângă drum.

Citește și Accident pe drumul Cluj-Napoca - Gherla . O mașină a ieșit în decor și s-a izbit de beton. Un bărbat de 85 de ani a fost transportat la spital

Vom reveni cu detalii despre accidentul de la Livada.

Comentarii Facebook