AIESEC caută la Cluj-Napoca tineri cu inițiativă

 

Studenții clujeni au ocazia să se înscrie în AIESEC, cea mai mare organizație internațională de tineri din lume, prezentă în peste 110 ţări.

 

Aceasta activează și în Cluj-Napoca de 18 ani, timp în care a contribuit la dezvoltarea studenților clujeni, oferindu-le acestora oportunitatea de a-și dezvolta competente relevante în societatea actuală, de a lucra în echipă și de a coordona proiecte, într-un context multicultural. 

 

În perioada 20 septembrie - 24 octombrie, AIESEC Cluj-Napoca recrutează noi membri care doresc să-și dezvolte abilități la nivel profesional si inter-personal.

 

Pentru a afla mai multe despre oportunitățile pe care le oferă AIESEC, studenții sunt inivitați să participle, între 22 și 24 octombrie, la work-shopuri pe teme din domeniile marketing, financiar, comunicare și vânzări, în cadrul evenimentului ”Careerup”. 

 

Acest eveniment se evidențiază prin faptul că sesiunile vor fi construite în așa fel încât cunoștințele tehnice să fie puse și în practică. De asemenea, un element de noutate al acestui eveniment îl reprezintă sesiunea de orientare în carieră, care are ca scop ghidarea studenților spre a înțelege ce își doresc cu adevărat să realizeze la sfârșitul facultății și lucrurile pe care ar trebui să le facă pentru a-și îndeplini acest obiectiv. 

 

Pentru mai multe detalii, cei dornici de a participa la inovație prin creativitate pot vizita www.myaiesec.ro și pagina oficială de Facebook: facebook.com/AIESEC.ClujNapoca

Comentarii Facebook