Acțiune amplă a Poliției Cluj împotriva celor care blochează drumul spre Tarnița. Peste 100 de șoferi amendați FOTO


Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a desfășurat astăzi o acțiune împotriva celor care parchează pe drumul spre Tarnița blocând efectiv circulația pe întregi sectoare.

Este vorba de DJ107P, Someșul Cald - Mărișel, unde tot mai multe vehicule sunt parcate neregulamentar.

Astăzi, polițiștii au identificat peste 100 de autovehicule staționate neregulamentar, față de care vor fi luate măsurile legale care se impun.

parcare tarnita 3.jpg

parcare tarnita 2.jpg

Poliția roagă conducătorii auto ca în dorința lor de relaxare să nu uite de respectarea regulilor de circulație. 

Agenții IPJ reamintesc că staționarea voluntară în zonele sau sectoarele de drum unde este interzisă oprirea voluntară nu este o mică neatenție, ci o contravenție prevăzută de lege.

Consecințele acesti încălcări sunt :

  • Amendă între 810 și 1.012,50 lei (4-5 puncte de amendă)
  • 3 puncte de penalizare

În unele cazuri, îngreunarea sau împiedicarea circulației poate pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, ceea ce poate atrage după sine și răspunderea penală conform art. 339 Cod Penal (împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice), adică dosar penal.

parcare tarnita 1.jpg

Comentarii Facebook