Accident șocant în Cluj-Napoca! Două mașini s-au ciocnit violent pe Valea Ierii, un bărbat de 37 de ani a ajuns direct la spital FOTO


Accident rutier la Valea Ierii: un bărbat de 37 de ani a ajuns la spital

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit, în această dimineață, la un accident rutier petrecut pe raza localității Valea Ierii. În eveniment au fost implicate două autoturisme. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, însă un bărbat de 37 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.

La misiune au participat echipajele Gărzii Băișoara, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Autoritățile cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe raza localității Valea Ierii. 

În accident au fost implicate două autoturisme, însă nu au existat victime încarcerate. Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare. 

La misiune au luat parte echipajele din cadrul Gărzii Băișoara, cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.”, au transmis cei de la ISU Cluj.

WhatsApp Image 2025-07-26 at 11.34.05.jpeg

Comentarii Facebook