Accident pe strada Aurel Vlaicu din Cluj: O mașină s-a răsturnat, iar o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale
Un incident rutier care putea avea urmări grave a avut loc în urmă cu uțin timp pe una dintre străzile circulate din Cluj-Napoca, unde un autoturism s-a răsturnat, atrăgând imediat intervenția echipajelor de urgență.
Intervenție rapidă a pompierilor clujeni. O singură victimă
Potrivit informațiilor transmise de ISU Cluj, echipajele au fost alertate și au ajuns prompt la locul accidentului produs pe strada Aurel Vlaicu. Situația a fost una care a necesitat o reacție rapidă, mai ales având în vedere că autoturismul implicat era răsturnat pe carosabil.
Din primele date comunicate de autorități, în urma accidentului o singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Vestea bună este că aceasta nu prezintă afecțiuni grave.
Paramedicii au evaluat starea victimei la fața locului și au acordat primul ajutor, stabilizând situația rapid. Nu au fost raportate alte persoane rănite. „Echipajele noastre intervin la un accident rutier petrecut pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Cluj-Napoca. Din primele date, în accident a fost implicat un autoturism răsturnat, iar până acum o singură persoană necesită îngrijiri medicale. Din fericire, aceasta nu prezintă afecțiuni grave. În urma evenimentului rutier nu vor fi persoane transportate la spital.”, a transmis ISU Cluj.
Vom reveni cu detalii.
0 Comentarii