Accident mortal pe centura Apahida - FOTO


Un accident mortal de circulație s-a produs în 19 decembrie a.c., in jurul orei 23:40, pe DN Varianta Ocolitoare Cluj Est (VOCE), pe raza comunei Apahida. O persoană a murit și două mașini sunt avariate.

Conform primelor verificări, un bărbat, de 45 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autovehiculul pe DN Varianta Ocolitoare Cluj Est (VOCE), dinspre Vâlcele înspre Apahida, la iesirea dintr-o curbă la stânga, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum (carosabil umed), a pierdut controlul autovehiculului, a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în taluzul de pământ aferent sensului de mers ascendent (spre localitatea Apahida), după care autoturismul a rămas în sanț orientat cu fața spre axulul drumului.

Accidentul s-a soldat cu decesul bărbatului în vârstă de 45 de ani.

Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.

Foto: Info trafic jud. Cluj

Comentarii Facebook