Accident la intrarea în Gilău, Cluj: Un taxi și o mașină s-au făcut praf! Un echipaj SMURD a mers de urgență spre accident/ Trafic îngreunat FOTO
Două mașini avariate serios într-un accident la intrarea în Gilău, Cluj. Intervenție SMURD, dar fără victime
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, 29 iunie 2025, la intrarea în localitatea Gilău, pe direcția spre Florești, județul Cluj. Două autoturisme – unul de tip taxi și un al doilea autoturism civil – au fost implicate într-o coliziune care le-a avariat serios.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Cluj pentru Știri de Cluj, accidentul a fost anunțat ca o tamponare fără victime. Totuși, ca măsură de precauție, la fața locului a fost direcționat un echipaj SMURD, pentru a evalua eventualele nevoi medicale.
„Este anunțată o tamponare fără victime. Preventiv se va deplasa la fața locului un echipaj SMURD. Nu este necesară intervenția pompierilor”, au transmis oficialii ISU Cluj pentru Știri de Cluj.
Un martor ocular a declarat pentru Știri de Cluj: „S-a solicitat ambulanță pentru un copil. Cred că mai degrabă s-au speriat. Nu știu exact acum a ajuns ambulanța”.
Circulația în zonă se desfășoară cu dificultate, din cauza mașinilor avariate aflate pe carosabil.
Poliția urmează să stabilească exact cauzele accidentului.



2 Comentarii