Accident la Capușu Mare pe direcția spre Huedin - FOTO


Un accident grav s-a produs la Căpușu Mare, pe direcția Cluj-Napoca - Huedin.

Au fost implicate două autoturisme. ”Conducătorul unui autoturism ce se deplasa spre Cluj-Napoca a pătruns pe sensul opus de mers și a întrat în coliziune cu un TIR care se deplasa din sensul opus, coliziunea fiind laterala. În urma impactului autoturismul s-a răsturnat in afara părții carosabile, iar remorca de la TIR a rămas suspendata. Sensul de mers Oradea- Cluj blocat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență, ca urmare a unui accident rutier care a avut loc în apropiere de localitatea Căpușu Mare.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 13.00, iar pompierii au găsit la locul evenimentului un autoturism răsturnat în șanț și un autotren cu una dintre semiremorci răsturnată.

Două persoane au fost consultate medicali și au fost transportate la spital în stare de conștiență. A fost vorba despre pasageri din autoturismul răsturnat un bărbat și o femeie în vârstă de aproximativ 20 de ani, care se pare că au suferit traumatisme ușoare”, potrivit celor de la ISU Cluj.

Comentarii Facebook