Accident în lanț în Apahida, în zona OMV, produs de un șofer din Bistrița Năsăud - FOTO
Un accident de circulație s-a produs luni dimineața, în jurul orei 9.00, pe centura ocolitoare a comunei Apahida.
ISU Cluj anunță că în accidentul din zona benzinăriei OMV sunt trei autoturisme implicate.
Evenimentul a fost sesizat în jurul orei 09.00, iar din primele cercetări efectuate la locul accidentului rutier rezultă faptul că un conducător auto în vârstă de 36 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care se deplasa în direcția Cluj-Napoca, ar fi acroșat autoturismul care îl preceda, la volanul căruia se afla o femeie, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Ulterior, autoturismul femeii a fost proiectat într-un altul, condus în aceeași direcție de mers.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative. Femeia de 52 de ani a fost preluată de un echipaj medical.
Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe raza comunei Apahida. Apelul de urgență a venit în jurul orei 9:30, iar în accident au fost implicate trei autoturisme. Într-o mașină se afla o femeie care a primit îngrijiri medicale din partea ambulanței SAJ. În paralel, pompierii au stabilizat autoturismul și au extras în siguranță persoana. Mai exact, a fost vorba despre o femeie de 52 de ani, conștientă și cooperantă. În cele din urmă, victima a fost transportată la spital.

Foto: Info Trafic jud. Cluj
18 Comentarii