Accident în lanț cu trei vehicule pe Calea Florești din Cluj-Napoca. Un tânăr de 31 de ani, care era pe motociclu, transportat de urgență la spital
Accident cu trei vehicule pe Calea Florești din Cluj-Napoca. Un bărbat a ajuns la spital
Un accident rutier în care au fost implicate un motocilu electric și două autoturisme a avut loc joi, 24 aprilie, în jurul orei 14:45, pe Calea Florești din municipiul Cluj-Napoca.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, evenimentul s-a produs după ce un conducător auto care circula dinspre breteaua de coborâre de pe podul N ar fi pătruns pe Calea Florești fără să acorde prioritate unui motoclu electric care circula regulamentar.
Impactul inițial a avut urmări în lanț. Motociclul electric a fost proiectat în urma coliziunii într-un al doilea autoturism, care circula în același sens de mers, ceea ce a amplificat consecințele accidentului.
În urma evenimentului, conducătorul motociclului electric, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Tecuci, județul Galați, a suferit leziuni și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de echipajele medicale sosite la fața locului.
Toți cei trei șoferi implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, nefiind indicii privind consumul de alcool.
La fața locului au intervenit polițiștii rutieri, care au efectuat cercetări pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul și pentru determinarea responsabilităților.





Poliția continuă ancheta în acest caz, urmând să fie stabilite toate detaliile privind dinamica producerii coliziunii.
0 Comentarii