Accident în Cluj: Un biciclist a fost implicat într-un accident rutier. Medicii l-au găsit conștient pe drum și l-au dus la spital
Un biciclist a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident pe strada Dragoș Vodă din Gherla
În aceasă dimineață, un biciclist a fost implicat într-un accident rutier în Gherla. În jurul orei 08:00, pompierii din cadrul Detașamentului Dej au fost solicitați de urgență pentru a interveni la fața locului.
La sosirea echipajului, biciclistul de aproximativ 60 de ani a fost găsit în stare de conștiență, însă vizibil rănit în urma impactului. Pompierii au acționat imediat pentru a securiza zona și pentru a se asigura că nu există alte pericole imediate pentru persoana implicată sau pentru ceilalți participanți la trafic.
Ulterior, victima a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare, conform ISU Cluj.
0 Comentarii