Accident grav la Muntele Băișorii! O șoferiță a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un parapet



Un accident rutier grav, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc, duminică după-amiază, pe raza localității Muntele Băișorii.

Conform IPJ Cluj, o femeie, de 49 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe DJ107R, pe raza localităţii Muntele Băişorii, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiilor de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu parapetul de pe marginea drumului.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătoarei autoturismului, care a fost transportată la unitatea medicală pentru îngrjiri de specialitate.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul şi luarea măsurilor legale.

Comentarii Facebook