Accident grav de circulație pe drumul Cluj - Oradea, la Poieni. Sunt implicate 3 autoturisme și un TIR - FOTO


Un accident grav de circulație s-a produs sâmbătă, 31 iulie, în jurul orei 19.30, pe DN1, Cluj - Oradea, în satul Bologa, comuna Poieni, fiind implicate trei autoturisme și un TIR.

Accidentul este grav, fiind chemat și elicopterul SMURD pentru transportul răniților. 

Domnul cu Loganul a alunecat după curba și a intrat pe contrasens in Passatul negru care a ajuns in șanț. Noi eram cu Passatul albastru după cel negru și am intrat și noi in Logan putin, in încercarea de a-l evita”, a precizat un șofer implicat în accident.

225573712_4182799785170439_6263736211894435493_n.jpg

UPDATE

ISU Cluj: Două autospeciale, două echipaje SAJ și un elicopter SMURD au fost dislocate pentru a gestiona o situații de urgență rezultată în urma unui accident rutier produs între localitățile Bologa și Morlaca.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 18.50, iar la fața locului au găsit trei autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea.

Patru adulți și doi copii au fost consultați la fața locului, dintre care copii și un adult au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate, precum și un adult ca însoțitor al minorului.

Toate persoanele transportate la spital erau în stare de conștiență și cooperante.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de siguranță la locul accidentului.

IPJ Cluj: Conducatorul unui autoturism, care se deplasa pe DN1, din directia Huedin spre Oradea, a pierdul controlul asupra directiei de deplasare, intrand in coliziune cu un autoturism care se deplasa pe sensul opus, iar ulterior cu un alt autoturism. 

Conducatorii auto au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 

In urma evenimentului, unul dintre conducatorii auto implicati si 2 minori de 8 ani, pasageri in autoturismul condus de acesta, au fost transportati la o unitate medicala.

WhatsApp Image 2021-07-31 at 21.10.59 (3).jpegWhatsApp Image 2021-07-31 at 21.10.59 (2).jpeg

Comentarii Facebook