Accident grav acum între Cluj-Napoca și Apahida! Două fetițe de 10 ani, în stop cardio-respirator. O femeie și un băiețel de 6 ani, încarcerați

Grav accident între Cluj-Napoca și Apahida! Două fetițe de aproximativ 10 ani, în stop cardio-respirator. Pompierii încearcă să le salveze. O femeie și un baiețel de 6 ani au rămas încarcerați

Un grav accident rutier s-a produs vineri după-amiază, în urmcă cu puține momente, pe drumul dintre Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca și comuna Apahida. La fața locului intervin mai multe echipaje de pompieri, SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean, după ce un autoturism a ieșit în afara părții carosabile.

„În data de 31 iulie a.c., în jurul orei 16.30, a fost înregistrat un accident rutier pe DN1 VOCNE, în afara localității Apahida, cu implicare unui singur autoturism, în care se aflau 4 ocupanți, dintre care 3 minori. Cercetările sunt în derulare”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj, care au precizat ca cercetprile sunt în derulare la acest moment.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, în accident a fost implicat un singur autoturism.

Din păcate, bilanțul este unul extrem de grav. Două minore, în vârstă de aproximativ 10 ani, au fost găsite în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale desfășoară manevre de resuscitare pentru a le salva viața.

În același timp, pompierii au extras din autoturism o femeie și un copil de aproximativ 6 ani, urmând ca aceștia să fie evaluați și transportați la spital, în funcție de starea lor.

La intervenție participă două autospeciale cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD de terapie intensivă mobilă, motociclistul SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Intervenția este în desfășurare. Vom reveni cu informații suplimentare despre starea victimelor și împrejurările producerii accidentului.

------------------------------

UPDATE ora 17:35: 

Cele două minore prezintă semne vitale și sunt transportate în acest moment la spital. De asemenea, echipajele transportă la spital pe femeia de aproximativ 50 de ani, alături de minorul de aproximativ 6 ani. Toate victimele implicate în accident se află în stare gravă. 

UPDATE. Accident pe varianta Apahida: Toate victimele, trei copii și o femeie, sunt în stare gravă. Două fetițe au fost resuscitate - Ştiri de Cluj

------------------------------------------

UPDATE ora 17:50- Polițiștii au stabilit primele detalii despre împrejurările în care s-a produs accidentul

În accidentul produs pe DN 1 VOCNE, în 31 iulie a.c., în jurul orei 16:30, la intrarea în municipiul Cluj-Napoca, a fost implicat un autoturism în care se aflau patru persoane, dintre care trei minori.

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști la fața locului, o femeie de 56 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea autoturismul din direcția Gherla către Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, din cauze ce urmează să fie stabilite, și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului, toți cei patru ocupanți au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați de urgență la spital.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Traficul în zonă este îngreunat, însă se desfășoară pe ambele sensuri de circulație.

Cum s-a produs accidentul grav de la intrarea în Cluj dinspre Apahida: Șoferița a intrat într-un cap de pod. Ea și trei copii mici sunt în stare gravă - Ştiri de Cluj

image.png

image.png


Comentarii Facebook