Accident cumplit în Cluj. Trei femei au ajuns la spital, trei autoturisme au suferit daune semnificative

Accident într-o zonă din Cluj, acolo unde trei femei au ajuns la spital. Pompierii au ajuns rapid la fața locului și au constatat că trei mașini s-au ciocnit, însă nimeni nu a rămas încarcerat.

Accidentul s-a produs între localitățile Săcel și Filea de Sus, iar la fața locului a fost trimisă o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD. Victimele accidentului au ajuns pentru siguranța lor la spital, acolo unde au primit îngrijiri medicale de specialitate.

„Pompierii din cadrul Gărzilor Băișoara și Gilău au intervenit în această după-amiază la un accident rutier petrecut la intersecția drumurilor 107R cu 107M, respectiv între localitățile Săcel și Filea de Sus.

La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, unde au găsit trei autoturisme avariate, fără persoane încarcerate în acestea.

Trei persoane au fost consultate de către echipajele SMURD, respectiv trei femei cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani. Ulterior acestea au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Conform primelor evaluări acestea erau conștiente și cooperante”
, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Polițiștii vor stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat. Cert e că, așa cum se poate vedea și din imagini, două dintre autoturisme au fost serios avariate, însă pompierii anunță că în total au fost trei mașini care au suferit daune semnificative.

Comentarii Facebook