Accident bizar la Iclod. Un localnic s-a trezit cu autocarul lângă pat VIDEO



Un accident rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 23.30, în localitatea Iclod. Un localnic s-a trezit în miez de noapte cu un autocar, ce transporta muncitori de la Jucu, chiar în casă.

Șoferul autocarului a pierdut controlul asupra acestuia, a rupt un stâlp de electricitate și s-a oprit în casa unui om, distrugând un perete și lovit patul unui tânăr de 18 ani care dormea. Tânărul a suferit răni ușoare în urma impactului.

Un alt șofer, ce se afla la volanul unui BMW, de la care se presupune că a pornit accidentul, a intrat în gardul unei gospodării aflate peste stradă.

Soferul autocarului le-a declarat politistilor ca in timp ce se deplasa de la Jucu spre Gherla, soferul BMW-ului a incercat sa il depaseasca, dar a derapat si l-a lovit lateral, dupa care s-a oprit in poarta casei. Din cauza carosabilului alunecos, autocarul a fost scapat de sub control lovind stalpul de electricitate, dupa care, s-a oprit in perete, informează dejeanul.ro.

Pasagerii din autocar nu au fost răniți, aceștia fiind preluați de mai multe autoturisme.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, pompieri și un echipaj SMURD. Polițiștii au început deja cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc accidentul.


Comentarii Facebook