Accesoriu periculos! Ce a pățit o clujeancă care avea părul prins cu un clește în timp ce era pasager într-o mașină
Un accesoriu aparent inofensiv s-a dovedit a fi un real pericol chiar și în cazul unui accident rutier minor, după cum și-a dat seama o clujeancă.
Este vorba despre cleștii de păr, iar medicii și experții în siguranță auto avertizează asupra riscurilor purtării acestora în mașină, în timpul condusului, chiar și ca pasager. În acest context, o clujeancă a povestit pentru Știri de Cluj ce a pățit în timp ce se afla într-o mașină în mers alături de un prieten.
Astfel, în timp ce se afla în mașină, în apropierea unei intersecții, șoferul a frânat brusc pentru a evita impactul cu un alt vehicul, moment în care tânăra a simțit cum capul i se lovește de tetiera mașinii. Aceasta avea părul prins cu un clește, care în momentul impactului i-a zgâriat scalpul.
„Am fost aruncată în scaun de la impact și am simțit cum cleștele aproape îmi perforează scalpul. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost în cazul unui impact mai puternic”, declară tânăra.
Recomandarea medicilor și a poliției este clară: evitați purtarea cleștilor de păr în timpul deplasării cu mașina, mai ales ca șofer. O alegere aparent inofensivă poate face diferența între un accident minor și o traumă severă.
Cleștii de păr pot provoca daune iremediabile în caz de accident
Asta, pentru că în eventualitatea nefericită a unui accident, cleștii pot fi proiectați în scalp sau în zona cervicală, provocând răni serioase. Există cazuri documentate în care astfel de accesorii s-au înfipt în capul victimei, necesitând intervenții chirurgicale.
„Cleștii pot acționa ca un corp contondent, fiind prinși între cap și tetieră. Chiar și un impact moderat poate duce la traumatisme craniene severe”, explică specialiști în medicină de urgență.
Pe lângă riscul de rănire, aceste accesorii modifică poziția capului în raport cu tetiera, reducând eficiența sistemelor de protecție în caz de coliziune.
0 Comentarii