Abonamentele gratuite pentru elevi expiră după 1 octombrie! CTP Cluj-Napoca explică pas cu pas ce trebuie să faci ca să nu stai la cozi interminabile

Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca le reamintește elevilor că abonamentele gratuite pentru transport trebuie încărcate exclusiv în luna septembrie, la cele 64 de automate din stațiile de pe raza municipiului. Măsura are rolul de a preveni aglomerația uriașă care apare, an de an, odată cu revenirea studenților în oraș.

Ce se întâmplă cu abonamentele elevilor din Cluj după data de 1 octombrie

Important de reținut: după 1 octombrie 2025, abonamentele vechi expiră și nu mai pot fi prelungite la automate, ci doar la Centrele de vânzare CTP. Astfel, elevii riscă să piardă timp prețios la cozi, dacă nu își încarcă abonamentele din timp.

Elevii din clasa pregătitoare primesc carduri direct prin școală

Cei mai mici dintre elevi, cei din clasa pregătitoare, nu trebuie să își facă griji: cardurile de transport încărcate cu abonament gratuit le vor fi distribuite direct prin intermediul școlilor, pe baza listelor oficiale transmise către CTP.

Cine trebuie să meargă la Centrele de vânzare CTP Cluj pentru abonamente

Există totuși și categorii de elevi care trebuie să ajungă la ghișeele CTP:

  • cei care solicită abonamente metropolitane, în funcție de comuna din care fac naveta;
  • elevii fără card de transport sau care și l-au pierdut;
  • elevii care nu pot prelungi abonamentul la automate.

Aceștia trebuie să prezinte carnetul de elev vizat pentru anul școlar 2025-2026 (sau, provizoriu, carnetul vechi), alături de un act de identitate și dovada domiciliului.

Mesajul transmis de CTP Cluj: „Ajutați-ne să evităm aglomerația!”

Elevii din zona metropolitană vor preda cardurile direct la școli, urmând ca acestea să fie reîncărcate și returnate cât mai repede.

Reprezentanții CTP transmit un mesaj clar: „Vă mulțumim că încărcați abonamentele din timp și ne ajutați să evităm aglomerația din octombrie. Mult succes în noul an școlar!”

Comentarii Facebook