A început prima etapă a dezinsecției în Cluj. Ce sunt îndemnați cetățenii să facă



Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că în perioada 14 – 30 aprilie 2015 se desfășoară prima acţiune de dezinsecţie pe domeniul public al orașului.

Acţiunea se va desfăşura între orele 21.00 şi 5.00. În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, durata prevazută se va prelungi.

Substanţele folosite în acţiunea de dezinsecţie sunt K”OTRHINE EC 25 şi/sau DETRAL SUPER insecticide pentru combaterea adulţilor şi BAYICIDAL WP 25 – insecticid pentru combaterea larvelor. Produsele menţionate fac parte din grupele Xn respectiv Xi de toxicitate şi se regăsesc în Registrul Naţional al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană.

Pentru a spori eficacitatea deratizării, Primăria face un apel cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului să efectueze dezinsecţia pe proprietăţi, clădiri, subsolul blocurilor, odată cu acţiunea de pe domeniul public.

Activitatea de dezinsecţie este realizată de firma Coral, conform contractului de concensionare a serviciului de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie încheiat cu municipiul Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook