A fost identificat șoferul clujean inconștient care a trecut calea ferată cu barierele coborâte. A primit o amendă record

Șoferul teribilist care a forțat trecerea la nivel cu calea ferată în Jucu de Mijloc, județul Cluj, a fost identificat după o lună de la incident. Potrivit autorităților, incidentul a avut loc în data de 2 octombrie, în jurul orei 09:15, pe strada Morii din Jucu de Mijloc. Video-ul, apărut ulterior în presă, a permis polițiștilor să identifice șoferul în cauză. Este vorba despre un bărbat de 48 de ani, din comuna Florești.

A fost identificat șoferul clujean inconștient care a fost surprins în timp ce trecea printre barierele coborâte la Jucu de Mijloc. Ce pedeapsă a primit


În urma verificărilor, oamenii legii au constatat două abateri grave de la normele rutiere: depășirea coloanei oprite la culoarea roșie a semaforului și traversarea trecerii la nivel cu calea ferată atunci când barierele erau coborâte. Pentru aceste fapte, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 2.632,5 lei. Ca măsură complementară, polițiștii au dispus și suspendarea dreptului de a conduce pentru 150 de zile, una dintre cele mai drastice sancțiuni aplicate în astfel de situații.

„Ca urmare a apariției unor imagini video în spațiul public, prin intermediul unor articole de presă, referitoare la un conducător auto care nu ar fi respectat regulile de circulație privind trecerea la nivel cu calea ferată, precizăm următoarele:

În data de 12 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Gherla au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 48 de ani, din comuna Florești, care, în data de 2 octombrie a anului curent, în jurul orei 09.15, acesta ar fi condus un autoturism pe strada Morii din comuna Jucu de Mijloc, a depășit coloana de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului de la trecerea la nivel cu calea ferată, continuându-și deplasarea. 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat două abateri de la normele rutiere, motiv pentru care bărbatul a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 2.632,5 de lei. Totodată, ca măsură complementară, s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 150 de zile”,
au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Șofer clujean inconștient surprins trecând printre barierele coborâte la Jucu de Mijloc, Cluj- Imagini camera de bord 

Înregistrarea care a declanșat reacția publică a fost realizată de un participant la trafic. În imaginile filmate cu o cameră de bord se observă clar momentul în care conducătorul unui autoturism Peugeot înaintează printre barierele aflate deja în poziție coborâtă, în timp ce ceilalți șoferi așteptau disciplinat trecerea trenului. Incidentul s-a petrecut în zona fabricii Panemar, o zonă intens circulată, unde riscurile unui astfel de gest sunt foarte mari.

Comentarii Facebook