458 de deţinuţi din Cluj şi Gherla cu drept de vot se prezintă duminică la referendum

 

Deţinuţii de la Penitenciarul Gherla şi de la Secţia Exterioara Cluj-Napoca îşi vor putea exercita dreptul de vot duminică, începând cu ora 09:00 la sediile special amenajate.

La această dată Penitenciarul Gherla are în custodie un număr de 885 persoane private de libertate bărbaţi, iar Secţia Exterioară Cluj-Napoca un număr de 179 persoane private de libertate femei.

În conformitate cu prevederile legale, persoanele private de libertate pot să-şi exercite dreptul de vot dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:


•    au vârsta de peste 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor;
•    nu li s-a interzis acest drept (nu pot alege persoanele puse sub interdicţie şi persoanele lipsite de drepturile electorale, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă);
•    sunt cetăţeni români;
•    au acte de identitate valabile;
•    au domiciliul în raza teritorială a secţiei de votare unde se află locul de deţinere în care sunt încarcerate;
•    solicită în scris preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, prin intermediul administraţiei locului de deţinere, că doreşte să-şi exprime dreptul de vot.

Penitenciarul Gherla este arondat Secţiei nr. 200 de Votare din cadrul Municipiului Gherla, Secţia Exterioară Cluj-Napoca este arondată Secţiei nr. 111 de Votare din cadrul Municipiului Cluj-Napoca, iar pentru exercitarea dreptului de vot al persoanelor private de libertate, reprezentanţii secţiilor de votare se vor deplasa la cele două sedii cu urna mobilă.

 

Foto: gandul.info

Comentarii Facebook