VIDEO. Săptămâna Serenadelor UMF Cluj, cea mai frumoasă din an, s-a încheiat cu imnul mediciniștilor. Rectorul Anca Buzoianu: „A fost de neprețuit”
VIDEO. Săptămâna Serenadelor UMF Cluj s-a încheiat la Rectorat cu imnul universității. Rectorul Anca Buzoianu: „M-a emoționat profund. A fost de neprețuit”
Săptămâna Serenadelor de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca s-a încheiat într-o atmosferă emoționantă, în parcul UMF de la Fiziologie, unde absolvenții au cântat imnul universității în fața Rectoratului.
„La o margine de lume, unde Hațieganu a vrut/ Într-o zi cu voie bună UMF-iștii s-au născut”
Rectorul UMF Cluj, prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, a transmis un mesaj emoționant după ultimele serenade ale promoției din acest an.
„Săptămâna Serenadelor studenților noștri, cea mai frumoasă din anul universitar! Am trăit momente de mare bucurie, care au culminat astăzi cu serenadele de la Rectorat, organizate în acest în parcul UMF de la Fiziologie”, a sspus rectorul UMF Cluj Anca Buzoianu.
Aceasta a vorbit despre emoția trăită la finalul unei săptămâni încărcate de recunoștință și bucurie pentru absolvenți și profesori.
„Absolvenții au fost frumoși, entuziaști și plini de recunoștință pentru cei care, cu toată priceperea lor, le-au îndrumat pașii timp de 3,4, 5 sau 6 ani. Am simțit mândria lor de a absolvi o universitate atât de prestigioasă, fericirea de a finaliza un drum greu, dar atât de plin de sens”, a transmis Anca Dana Buzoianu.
Momentul ridicării baloanelor în culorile facultăților a fost unul special pentru conducerea universității.
„Momentul în care baloanele colorate în culorile facultăților au pornit spre cer m-a emoționat profund, am simțit că este aidoma drumului lor profesional pe care îl încep în curând”, a mai scris rectorul UMF Cluj.
În mesajul său, rectorul a subliniat și grija universității pentru condițiile oferite studenților pe parcursul anilor de studiu.
„Împreună cu colegii mei, am făcut în așa fel ca lor să le poată fi cât mai bine, să aibă educație de calitate, mâncare bună, cămine confortabile și condiții în care să poată să învețe și să fie evaluați corect.”
Seria evenimentelor dedicate absolvenților continuă la UMF Cluj cu cursurile festive, banchetul și ceremonia oficială de absolvire, în cadrul căreia studenții vor depune Jurământul lui Hippocrate.
„Am auzit în cântecele lor din această săptămână de foarte multe ori cuvântul mulțumesc. În română, engleză și franceză. Pentru noi, a fost de neprețuit. (...) Forza UMF!”, a încheiat rectorul universității.
1 Comentariu