Studenții de la UMFST vor putea face practică în spitale din Germania. Încă două clinici se alătură rețelei de peste 30 de spitale germane

Două noi spitale din Germania se alătură rețelei UMFST-UMCH pentru pregătirea studenților la Medicină în limba engleză

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologii din Târgu Mureș – UMFST, prin campusul său din Hamburg (UMCH), extinde oportunitățile de practică clinică pentru studenții de la programul de Medicină în limba engleză.

Astfel, Spitalul Sankt Vincentius din Speyer și Spitalul Zum Guten Hirten din Ludwigshafen se alătură rețelei existente de peste 30 de spitale și clinici din Germania, precum și celor din Spania, Italia și Malta, cu care UMFST-UMCH are parteneriate strategice.

Prin aceste colaborări, studenții vor beneficia de infrastructura necesară desfășurării activităților clinice și de experiență practică valoroasă într-un mediu medical european, completând astfel pregătirea teoretică primită în cadrul universității.

Rețeaua extinsă de parteneriate strategice reflectă angajamentul UMFST-UMCH de a oferi studenților oportunități internaționale de învățare și de a le facilita integrarea rapidă în practica medicală modernă.

umfst clinici germania.jpg

Comentarii Facebook