Spitalul clujean de Recuperare, acreditat ca și Centru de Expertiză pentru boli rare. Devine un important centru de referință în Transilvania
Clujul face un nou pas important în domeniul medical. Spitalul clujean de Recuperare a fost acreditat de specialiști ca un Centru de Expertiză pentru Boli Rare în Domeniul Bolilor Cardiovasculare Rare.
Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca a fost acreditat oficial de către Ministerul Sănătății ca Centru de Expertiză pentru Boli Rare în Domeniul Bolilor Cardiovasculare Rare. Prin această certificare, Spitalul de Recuperare confirmă excelența clinică, experiența, activitatea de cercetare și colaborarea multidisciplinară dezvoltate de-a lungul anilor în cadrul Secției Clinice Cardiologie a Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca.
Reușita medicilor din cadrul Spitalului de Recuperare a fost salutată și de Alin Tișe, președintele CJ Cluj:
„Este o veste bună, care ne bucură și ne onorează. Sincere felicitări întregii echipe a Centrului de Expertiză, echipei manageriale a spitalului, precum și tuturor celor care au făcut posibilă această recunoaștere certă a excelenței în domeniul cardiologiei! Înalta competență profesională, dăruirea și devotamentul cadrelor medico-sanitare ale acestei secții și ale întregii echipe a spitalului vor fi dublate în continuare de întreaga noastră susținere, concretizată în primul rând în aparatură medicală de ultimă generație, care să le pună în valoare pregătirea și talentul, facilitând astfel performanța medicală, în beneficiul pacienților.”, a punctate Tișe.
Centrul de Expertiză din Cluj-Napoca devine, astfel, centrul de referință pentru bolile cardiovasculare rare din Transilvania, oferind pacienților acces la investigații de ultimă generație, diagnostic precoce, de înaltă performanță, evaluare multimodală, tratamente moderne, o abordare personalizată și colaborare multidisciplinară, în conformitate cu standardele centrelor europene de expertiză.
Dotări de 2,7 milioane pentru Spitalul de Recuperare
Recent, Spitalul de Recuperare Cluj a beneficiat de dotări special în valoare de peste 2,7 milioane de lei. Consiliul Județean Cluj a încheiat contractele pentru achiziționarea a șapte tipuri de dotări medicale de ultimă generație.
0 Comentarii