Miercuri 1 Februarie

Românii au lăsat prea devreme garda jos, în speranța că pandemia s-a terminat! Jurma: „COVID nu e o gripă, Omicron nu e un simplu virus”


Medicul Octavian Jurma trage un nou semnal de alarmă, românii s-au grăbit să lase garda jos, însă pandemia nu s-a terminat. Jurma consideră că scăderea rapidă a numărului de cazuri noi și iluzia că pandemia s-a terminat au dat lovitura de grație campaniei de vaccinare: „COVID nu e o gripă”.

99% din cazurile noi COVID sunt acum Omicron

Evoluția descendentă a numărului de cazuri noi este determinată în continuare de scăderea rapidă a BA1(forma dominantă a versiunii Omicron), care încă nu este compensată de creșterea valului BA2 (val în val). Nu știm dacă evoluția BA2 în România va putea produce un platou sau un nou vârf pandemic ca în alte țări din Europa, însă monitorizarea cu atenție a creșterii BA2 este necesară în continuare. Motivul nu este doar faptul că este mult mai infecțioasă decât BA1 (50%-100%) pentru persoanele trecute prin boală sau vaccinate ci și pentru că există date care sugerează că este și mai virulentă decât BA1. O problemă generală cu Omicron este nivelul extrem de minimalizare a pericolului reprezentat de infecția cu această variantă cu potențial de cal troian. Preluarea de către autorități a mesajelor negaționiste amplifică și mai mult această problemă generală”, explică medicul

Omicron se multiplică mai lent în plămâni decât Delta

Octavian Jurma subliniază,  faptul că Omicron se multiplică mai lent în plămân decât Delta permite organismului sănătos și imunizat (prin vaccinare sau infectare) să o elimine înainte de a produce forme la fel de grave ca Delta sau chiar variante mai blânde din primele 3 valuri.

Pe de altă parte capacitatea sa crescută de a evita imunitatea celulară o face mai periculoasă pentru copii și tineri (spitalizările minorilor sunt în continuare peste vârful valului Delta). 

În cazurile în care sistemul imun nu reușește să elimine eficient virusul, Omicron poate produce o formă mai lent evolutivă de boala în care deznodământul poate avea loc mai târziu decât cele 14-21 de zile caracteristic variantelor de până acum. Această ipoteză poate explica de ce numărul de decese din Africa de Sud continuă să crească la 2 luni de la vârful valului Omicron care a avut loc în jurul datei de 15 decembrie 2021.

Acest simplu fapt a devenit un motiv major de îngrijorare în comunitatea oamenilor de știință, care monitorizează pandemia, alături de evoluția similară dintr-o serie de țări europene.

Suspiciunea că versiunea BA2 este mai patogenă este confirmată și de un recent studiu japonez. Faptul că BA2 este acum 100% dominată în Africa de Sud poate explica reluarea creșterii curbei deceselor în ciuda platoului numărului de cazuri noi.

omicron.jpeg

COVID nu este o gripă, Omicron nu este un simplu virus respirator, este un virus sistemic

Nu vrei să te infectezi cu SARS-CoV-2 oricât este de blând și dacă te infectezi vrei să ai schema completă de vaccinare + booster pentru maximum de protecție la impact. Vrei asta pentru tine, pentru copiii tăi, pentru părinții tai și pentru toți cei pe care îi iubești. Toate aceste date sunt un argument în plus de a nu lăsa garda jos în această perioadă, în care scăderea rapidă a numărului de cazuri noi și iluzia că pandemia s-a terminat au dat lovitura de grație campaniei de vaccinare”, consideră virusologul. 

Deși în România a fost deja declarat inutil și abandonat, certificatul verde ne-ar fi ajutat să continuăm campania de vaccinare și după ieșirea din valul 5 (la fel ca la ieșirea din valul 3 sau 4), precizează cercetătorul.

Paradoxul este că vaccinarea devine cu atât mai importantă, cu cât este foarte probabil ca în martie România să renunțe la toate măsurile de limitarea a infectărilor după modelul unor țări nordice care și-au protejat incomparabil mai bine populația prin vaccinare.Dacă se renunță și la obligativitatea purtării măștilor în spațiile închise (așa cum anunță hotărârea CCR), singura măsură reală de prevenție la care România nu a renunțat până acum, putem spune că pandemia s-a terminat din punct de vedere al autorităților”, a mai adăugat Jurma.

Valul a trecut prin noi, nu noi prin val. Dacă va mai fi sau nu un val 6 depinde de ceea ce facem, nu de ceea ce nu facem și nu facem nimic să ne asigurăm că în următorul val România își va proteja mai bine populația vulnerabilă decât până acum.

Din fericire, urmează probabil o perioada mai lunga de liniște decât după valul 3. Asta înseamnă că ne putem bucura de vacanța de vară fără prea multe griji, indiferent dacă ești vaccinat sau nu. Perioada de normalitate care urmează este din nou o oportunitate să medităm la faptul că o putem păstra doar dacă ne vom vaccina și noi la fel ca țările pe care le invidiem din Europa”, scrie cercetătorul Octavian Jurma pe Facebook. 

Comentarii Facebook