”Profu de sănătate” Răzvan Cherecheș, critică USR PLUS: Politizarea campaniei de vaccinare este o greșeală! Una mare!


Profesorul clujean Răzvan Cherecheș, expert în politici de sănătate de la UBB Cluj, critică USR PLUS pentru politizarea campaniei de vaccinare.

Alianța USR-PLUS a pornit o campanie de informare privind vaccinarea pe partid - cu sigla partidului, în corturi ale partidului, cu oameni în tricouri personalizate.

Campania de vaccinare este o chestiune de sănătate publică care ne afectează pe toți, indiferent de culoarea politică, culoarea pielii sau preferințe de orice fel.

Campania de informare privind vaccinarea TREBUIE să fie implementată de autorități - Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică, Direcțiile de Sănătate Publică.

Ținând cont de campania anemică de informare, toate eforturile (TOATE) ar trebui să participe în aceeași direcție - ajutor pentru Minister și pentru RoVaccinare.

Un partid/coaliție (la guvernare) care alocă resurse (timp, energie, materiale, ...) pentru o campanie proprie privind stimularea vaccinării, va crea doar zgomot și confuzie, în loc să ajute!

Avem nevoie de o (una) campanie unitară, de un singur brand, de mesaje și concepte care sunt integrate și complementare!

Așa cum e acum, USR-PLUS încearcă mai degrabă să promoveze partidul propriu!”, a comentat profesorul Răzvan Cherecheș.

194409808_331316948562235_7955884706333255341_n.jpg

Comentarii Facebook