Miercuri 24 Aprilie

Pățaniile unei clujence la UPU, unde a ajuns cu cotul fisurat: ”Degeaba vor salarii mari. Nu dau 2 bani pe pacienții pe care îi au”


Fiica unei clujence care a ajuns la UPU Cluj, în 31 mai, cu o fisură la cot, a relatat modul în care a fost tratată mama ei. 

Secția UPU Cluj funcționează într-un spațiu din curtea Spitalului Clinic Județean Cluj, de pe strada Clinicilor. Clădirea este acum subdimensionată, fiind ridicată la începutul anilor 2000, în locul unui frumos rondou de flori, în plină epocă Funar. 

Clujul are nevoie de o secție UPU, unde oamenii să aibă condiții decente de așteptare și medici suficienți pentru a prelua cazurile grave. 

În primul rând lipsa de respect față de pacienți și nepăsarea este absolut anormală. Mama a ajuns la spital cu o fisura de cot (diagnostic primit de acolo), a așteptat aproape 2 ore până să o bage cineva în seama și asta totul datorat tatălui meu care s-a luat de personalul de acolo (cu mențiunea că erau și alte persoane în vârstă ce așteptau de la ora 5, ei ajungând abia la ora 8:30), iar în momentul în care tatăl meu a avut ”curajul” să se ia de ei, au vrut să îl scoată afară (el așteptând în sala de așteptare, fiind însoțitorul mamei). 

O altă problemă, din câte știu eu, este normal să ți se de-a o rețetă medicală, dacă tot se stabilește diagnosticul și din moment ce decizi să îi dai tratament. Nu să trimiți omul, la alt spital cu scrisoarea să primească rețetă. Sub orice critică, jalnic. Extrem de dezamăgită. Degeaba vor salarii mari, dacă nu dau 2 bani pe pacienții pe care îi au. 

Să le fie rușine. Sper să nu treacă ei prin durerile și problemele ce le-au avut toți cei care au stat și așteptat de la 5 până la ora 9 când totuși, dacă cineva o avut curaj să se ia de ei, i-au băgat pe săracii oameni în seamă”, a relatat Cristina.

Comentarii Facebook