Duminica 28 Aprilie

Pașii premergători tratamentului ortodontic: cum te pregătești înainte de montarea aparatului dentar


Ai amânat mult timp, dar acum te gândești că a sosit momentul să-ți îndeplinești visul de a avea o dantură dreaptă? Perfect. Doar că, înainte să faci acest pas mare pentru sănătatea ta, este necesar să ai în vedere că începerea unui tratament ortodontic înseamnă alocarea de timp programărilor aproape lunare, cât și respectarea lor, pentru obținerea unor rezultate bune. 

Cea mai dinamică perioadă pe care o implică un tratament ortodontic este chiar cea de dinaintea montării aparatului dentar, pentru că vei fi nevoit să faci mai multe drumuri la cabinet, și nu numai. Află de mai jos ce pași trebuie să faci atunci când decizi să-ți pui un aparat dentar.

Pasul 1: Programează-te pentru o igienizare profesională a dinților

Înaintea să începi tratamentul ortodontic, medicul îți va recomanda să faci o igienizare profesională, care include procedurile de detartraj, air-flow și periaj profesional. Acestea se realizează o dată la șase luni, fie că ai aparat dentar sau nu, deoarece reprezintă singura cale prin care poți elimina perfect tartrul, cât și placa bacteriană, vinovate de apariția bolilor paradontale. În timpul tratamentului ortodontic, igienizarea va deveni și mai importantă, deoarece devii mult mai expus la apariția afecțiunilor dentare. Așadar, poți merge la orice cabinet stomatologic in Cluj pentru o igienizare, astfel încât să știi că ai bifat și acest lucru de pe listă.

Pasul 2: Realizează radiografiile 

După realizarea igienizării profesionale, vine momentul să faci o serie de radiografii, obligatoriu una panoramică și o teleradiografie de profil. Acestea ajută la depistarea eventualelor carii interdentare și a altor posibile afecțiuni, cât și la o mai bună vedere de ansamblu a poziționării dinților pe arcade. Pe lângă radiografii, medicul îți poate solicita realizarea unor poze intraorale, precum și alte investigații, de la caz la caz.

Pasul 3: Tratează toate afecțiunile dentare

Tratarea cariilor și a altor infecții este un pas obligatoriu înainte de montarea aparatului dentar. După evaluarea medicului stomatolog, vei primi un plan de tratament în această direcție. În funcție de problemele pe care le ai, această perioadă se poate întinde pe mai multe săptămâni. Spre exemplu, un tratament de canal sau unul cu implanturi are o durată mai mare decât o simplă obturație, deoarece organismul are nevoie de un timp de vindecare. 

Într-una dintre consultațiile care preced tratamentul ortodontic propriu-zis, medicul îți va evalua starea gingiilor, pentru a vedea dacă te confrunți cu boala parodontală. Dacă este diagnosticată, vei primi un plan de tratament personalizat, astfel încât medicul să evite eșecul tratamentului ortodontic. 

Pasul 4: Află dacă este cazul de extracții dentare

După evaluarea danturii tale, medicului ortodont îți poate solicita extracția unuia sau mai multor dinți în vederea câștigării spațiului necesar pentru îndreptarea dinților. Deseori, primii dinți care sunt extrași sunt măselele de minte, care nu mai au niciun rol funcțional în masticație. În funcție de poziționarea dinților care vor fi supuși extracțiilor dentare, se stabilește tehnica lor de îndepărtare. Există cazuri de pacienți adulți cărora încă nu le-au erupt măselele de minte din motive de lipsă de spațiu - aceștia vor fi extrași chirurgical, deoarece, altfel, vor influența în mod negativ rezultatele tratamentului ortodontic. 

Pasul 5: Prezentarea planului de tratament 

Odată tratate toate problemele de sănătate orală pe care le ai, medicul ortodont îți va prezenta planul de tratament, cât și opțiunile pe care le ai. Totodată, ți se va explica cum se va desfășura tratamentul, care sunt etapele lui, un moment ideal în care poți adresa medicului toate întrebările pe care le ai. Dacă nu te-ai decis pentru ce dispozitiv ortodontic să optezi, află că sunt mai multe tipuri de aparate dentare disponibile in Cluj, care diferă prin materialele din care sunt realizate, precum și prin beneficiile lor estetice sau funcționale. Un alt aspect de luat în considerare atunci când alegi tipul de aparat ortodontic este bugetul de care dispui. Prețurile variază destul de mult și pot reprezenta un aspect decisiv în ceea ce privește tratamentul. 

În concluzie, chiar dacă timpul și costurile investite în tratamentul ortodontic pot fi destul de mari, este important să nu uiți motivul pentru care ai ales să mergi în această direcție - o dantură sănătoasă, perfect funcțională și un plus major de încredere în tine. 

Comentarii Facebook